Mai citeşte lumea?

De  câte ori până acum nu aţi auzit (sau trăit pe propria piele) despre  “conflictul între generaţii”? Privesc acum, zâmbind cu îngăduinţă, la tânăra ce avea probleme existenţiale la care ai ei nu aveau răspunsuri, care avea mii de întrebări nerostite şi pe nimeni s-o înţeleagă !!! Abia acum îmi dau seama cât de înţelepţi erau părinţii mei şi cu cât tact s-au chinuit să nu ştirbească prin vreo vorbă ori gest nepotrivit personalitatea mea în devenire. Vă mulţumesc şi vă iubesc ştiind că şi acum mă vegheaţi îngăduitori  din “ lumea cu luminile”… Şi noi ne răzvrăteam, cu mijloacele de atunci, împotriva tuturor, deci nimic nou. Literatura de specialitate, la noi, vorba unui clasic era “sublimă, dar lipsea cu desăvârşire !”

Adolescenţa este vârsta luminată, cum îmi place mie s-o denumesc, când orice întâmplare are rost şi sens cosmogonic, când agonizezi ori eşti centrul lumii, când totul se învârte în jurul tău, doar pentru tine, când cazi de la înălţimi nebănuite doar pentru că ai curajul a fi altfel dar ai putere s-o iei de la capăt, iar şi iar. Vin destul de des în contact cu adolescenţa, şi încerc, repet, încerc să nu zâmbesc superior, ci doar să ascult şi în măsura lucrurilor să ajut. Uneori reuşesc, alteori nu ! Înţelegeţi acum de ce mi-a atras atenţia  romanul Nesuferitele zile de luni – Arnon Grunberg. Pe coperta IV câteva cuvinte incitante: “Adolescenţa este ca o închisoare, iar reflexul fiecărui prizonier este să evadeze…punctând ironic futiliatea unei vieţi trăite ca o mahmureală de luni dimineaţa”.

M-am apucat de lectură, şi am realizat că tonul îmi pare familiar, ducându-mă către altă carte dragă, “De veghe în lanul de secară”. Am regăsit la Grunberg, cu plăcere, umorul fin, de calitate, cinismul ascuţit, conflictul omului care pendulează între normalitate şi nebunie. Mărturisesc că am citit cartea trăind stări contradictorii, când amuzată, când oripilată., parcurgând situaţii groteşti cu ajutorul umorului absurd şi al replicilor tari.

“Dacă ar exista vreun Dumnezeu, ar trebui ca fiecare iubire ratată să fie o ofensă pentru el şi fiecare iubire ratată din cauză că ţi-e frică să fie cea mai gravă ofensă. Ceva de genul acesta am vrut să-i spun, pentru că pe atunci încă mai credeam asta”.

Spor la citit !