A trecut ceva vreme de când nu am scris pe aici. S-au întâmplat… nu foarte multe lucruri, dar viaţa merge înainte, aproape perfect am curajul a spune !? Am fost la Bookfest, am dat iama în puţinele economii puse special deoparte pentru acest eveniment J. Dar sunt fericită, mi-am cumpărat de citit aproape până la târgul din iarnă!!!!
Am acumulat dispoziţii războinice şi gust amar în disputele cu furnizorii de „strict necesar”, m-am supărat şi apoi mi s-a făcut lehamite să mă irosesc în bătălii fără rost, am fost la un extraordinar concert şi mă pregătesc dulce-amărui pentru ziua de joi. Dulce e aşteptarea, bucuria că ajung la Concertul Scorpions, amar e gândul că este turneul de adio al trupei…
Cam pe vremea când trupa lansa albumul Savage Amusement (1988) eram în liceu. Şi atunci, ca şi acum, colindam librăriile şi citeam cu nesaţ, dornică să mă îmbogăţesc pe mine, omul care abia se forma. Şi tot cam de atunci am devenit extrem de zgârcită în a împrumuta cărţile mele. Deci, lungul drum din Floreasca până acasă îl făceam de cele mai multe ori cu o colegă de clasă, să îi spunem LB. Auzind aprecierile mele şi văzând exaltarea cu care povesteam despre o carte mă roagă să i-o împrumut…Şi până astăzi, 2011 AD, tot împrumutată ei a rămas ! Şi acum, când povestesc am o strângere uşoară de inimă, cum se ştie că încerci la pierderea a ceva drag. În fine, peste ani, descopăr că LB a fost diriginta fiului unor prieteni apropiaţi. Ironia face să aflu că nu este un cadru didactic foarte îndrăgit, şi după o noapte de nesomn iau hotărărea să îi las cartea. Poate că o mai reciteşte şi mai învaţă câte ceva, cine ştie? Mi-am comandat cartea de la anticariat şi acum sunt împăcată. Şi fericită. Şi mă gândesc că au trebuit să treacă amar de ani până am acceptat, cu seninătate, e adevărat, că acel exemplar nu se va mai aşeza cuminte în biblioteca mea.
Povestea o găsiţi în anticariate – Turnirul – George Şerban. A apărut în 1987, ca fiind al doilea roman al celui ce-a conceput Proclamaţia de la Timişoara. M-am ataşat cu fidelă prietenie de Miruna, Ştefan, Silvia, chiar şi de odiosul Petre D. O poveste cu aromă de studenţie, scrisă pare dintr-o singură suflare, un stil voit arhaic uneori, ascuţit ca un bisturiu ce se pregăteşte de operaţie, şi cu o intuţie a fiecarui fapt, a fiecărei acţiuni care m-a surprins de cele mai multe ori, şi cu acele file de jurnal în limba franceză care te fac să te gândeşti că poate avea dreptate cel ce-a spus „scriu în limba română dar iubesc în limba franceză”. La prima lectură, mă pregăteam de bacalaureat. Astăzi am trecut cu mulţi ani peste acel moment. Dar, când am început s-o recitesc parcă m-am întors în timp. La fel de nedumerită uneori, răzvrătită chiar, de cele mai multe ori, cu înţelegere pentru cei surzi şi muţi şi orbi, metehne metaforice în poveste, cu aceeaşi frustrare că lucrurile neterminate nu-s de folos nimănui, şi cu un enorm respect pentru autor.
Riche, mais impuissant, jeune et pourtant très vieux…”
Spor la citit !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu