Anunţ

Bună dimineaţa!
Mă pregătesc de vacanţa! De o lună mă tot pregătesc, însă acum a început numărătoarea inversă!
Astăzi este o zi specială : cineva drag mie îşi aniversează un frumos număr de ani. Îţi doresc să ai parte de o viaţă cu multe împliniri, să îţi trăieşti aievea visele, să ai puterea de a rămâne acelaşi OM frumos şi bun pe care îl ştiu, să ai parte de fericire, să iubeşti şi fiecare zi să îţi aducă zâmbete şi bucurii !
La mulţi ani !
   

                              

Mai citeşte lumea?

După o săptămână caniculară presărată cu tot felul de evenimente,  în care am dospit, m-am copt, am ieşit din formă, nici nu vă puteţi imagina bucuria cu care am aşteptat seara de duminică! Auzisem că va ploua! Când a început furtuna prevestitoare am fugit la geam şi anticipam răcoarea ploii ce va să vină precum un copil! Geamurile deschise şi vântul suierând, câteva fulgere şi vreo două tunete desprinse parcă din filmele SF mi-au amintit de o carte citită cu ceva timp(de fapt, cu mai mult) în urmă : Vin ploile -Louis Bromfield.

Cronicile vremii ni-l înfăţişează ca pe-un om în permanentă mişcare, căutare, încercând, experimentând diverse activităţi până să rămână aproape fidel doar scrisului. În 1932 a vizitat India, sub farmecul cărei a rămas, şi la câţiva ani după aceea apare romanul care impresionează nu doar prin siguranţa cu care narează, ci chiar prin realitatea, palpabilă, cu care descrie ţara acelor vremuri, în perioada dintre cele două războaie când urmele colonialismului britanic se ciocneau cu vechile superstiţii locale. Deşi numeroase, autorul acordă aceeaşi atenţie tuturor personajelor, creionând fiinţe cu personalităţi distincte, fapte, locuri, întâmplări parte nascocite parte reale încât tu, ca cititor, eşti parte integrantă din poveste.Nu ştiu exact prin ce experienţe a trecut însă dovedeşte o profundă cunoaştere a sufletului uman dacă este doar să mă gândesc la gândurile şi sentimentele momentelor de introspecţie.Şi încă ceva, lumea acesta poate fi descifrată, înţeleasă, doar după ultimele rânduri ale poveştii.Fireşte, la aceea vreme în literatură, şi nu doar cea americană, tema favorită, dacă pot spune aşa, era regăsirea identităţii pierdute ori măcar încercarea de a o contura. Nu e de mirare că unele personaje se vor ralia unei cauze nobile ajungând la o împlinire a personalităţii, în timp ce altele, puse în faţa revelaţiei unei vieţi facile, lipsită de îndatoriri şi responsabilităţi vor realiza ariditatea şi inutilitatea chiar a propriei identităţi. Povestea aduce în prim plan India şi locuitorii săi, un popor măcinat de contradicţii interioare, superstiţii şi prejudecăţi cu o mare calitate însă : capacitatea de a înfrunta şi de a se ridica deasupra acestor adversităţi. Şi coloniştii sunt, unii curajoşi, demni, consecvenţi, alţii apatici, inumani  ori rău intenţionaţi. Însă puşi în faţa unei calamităţi, atunci când barierele dispar şi formulele sociale devin inutile, eroii îşi redescoperă statutul de OM. Antiteza cu care îşi defineşte personajele  pune faţă-n-faţă tipolgii umane diferite : indienii sunt buni, puri, morali, înrădăcinaţi şi uniţi, făcând tot posibilul să depaşească tragedia cărora au fost victime, pe când britanicii, fie sunt iniţial indiferenţi, ca apoi să pară treziţi la realitate confruntaţi cu problemele din jur, fie sunt buni de la început până la sfârşit ! Şi, deloc neaşteptat, personajele principale se regăsesc, se împlinesc în mirifica lume a Indiei, ca şi cum, niciun alt cadru  revelator şi iniţiatic nu ar fi putut permite asta. Pe tot parcursul poveştii LB păstrează această idee : India este tărâmul magic, spaţiul primordial spre care toate energiile se îndreaptă parcă doar pentru a se reordona.Ar mai fi multe de spus, dar nu vreau să vă răpesc plăcerea de a descoperi această fascinantă poveste. Şi, aşa, ca la final – duminica plouă ! J

Spor la citit !

Mai citeşte lumea?

De regulă, când scriu despre cărţi îmi creez o atmosferă personală. Sunt însă situaţii când parcă nu mai am răbdare să povestesc. Ideile mi se învălmăşesc în minte şi cuvintele o iau razna ! J Am câteva convingeri solide, şi faptul că am ajuns aici (pe Terra, adică) cred că nu este deloc, dar deloc întâmplător ! Cum am spus, nu m-am dumirit încă ce rol mi-a fost rezervat, însă de multe ori trăiesc şi mă bucur de ce este în jurul meu fără să îmi pun sute de întrebări. Nu cred că timpul le rezolvă pe toate, dar are puterile sale vindecătoare, de asta m-am convins pe pielea mea ! Fireşte, din copilărie plecând, am rămas la fel de fascinată de călătoria în timp. Cel mai des mă văd trăind la curtea Franţei, nu neapărat în vremea Regelui Soare, dar pe acolo. Câte carnavaluri n-am regizat în copilărie sub influenţa lecturilor de atunci ! Ce sofisticate rochii deveneau peticele pe care leneveam la soare, ori ce firave evantaie ne erau frunzele de dracena şterpelite de pe palierul blocului ! Oh, şi ce de intrigi mai ţeseam, de ne încurcam şi nu mai reuşeam neam să păstrăm firul poveştii ce-o imaginam… J.

Revenim. Călătoria în timp rămâne şi astăzi le fel de fascinantă pentru mine. Trecând prin viaţă şi privind în urmă, mă gândesc că aş schimba unele lucruri, pe altele nu le-aş mai face, iar de altele m-aş bucura la  nesfârşit. Dar cum lucrul acesta încă nu este posibil, folosesc (folosim?) tot felul de alte soluţii. Cititul este una dintre ele. Nu este o evadare, ci o punte ! Şi când mi se întâmplă ca o carte să mă pună serios pe gânduri simt nevoia să împărtăşesc experienţa aceasta cu cât mai multă lume. Avem un început obişnuit de poveste. Firesc sau nu, totul se rupe brusc când dai peste moarte în paginile de început…Stau şi recitesc, poate nu am înţeles, poate nu am început cu ce trebuie, să mai citim puţin. Nu! este vorba despre moarte. În început de capitol, de poveste, îmi provoacă o reacţie ciudată – nu vreau aşa! Nu sunt o fire prea răbdătoare, dar mai citesc câteva pagini, să nu spun că n-am ajuns măcar la finele primului capitol. Şi asta a fost! Noapte albă (ajutată şi de ceva probleme de sănătate) şi spre dimineaţă terminată cartea. Cele câteva ore de somn s-au tot rotit în poveste. Şi încă se rotesc în mine. Jeff Winston are şansa să-şi retrăiască viaţa ! Oh, ce fericit trebuie să fie omul acesta îmi şoptesc cu o doză de invidie. Şi bang! mă şi văd în locul său ! Vârtejul de amintiri mă inundă nestăvilit şi nici nu stiu exact cu ce să încep.Îmi revin şi continui să citesc. Până la final, nu a fost pagină care să nu mă facă să îmi pun zeci de întrebări…la care încă mai caut răspunsuri. Mă interesează data exactă a morţii, nu cu obstinaţie, dar aş vrea să ştiu când plec să las cât mai puţine lucruri neterminate. Şi fireşte, nu trebuie să se întâmple prea curând, căci mai am planuri pe aici ! JJJ. De unde la început îl invidiam, pe masură ce mă reîntorceam cu el în diferite perioade din viaţa sa, am realizat cât de nedrept este totuşi ! Să iubeşti, să speri, să faci planuri ştiind că  în ziua X, gata, totul se termină ! Şi să ştii că vei reveni iar şi iar, de parcă ai avea un puzzle de terminat…Deci până la urmă nu e chiar aşa roz, ci de-a dreptul negru. Nu cred că bucuria produsă de întoarcere poate compensa durerea pierderii atâtor oameni şi momente.Nu când lucrul acesta se repetă fără vreo motivaţie anume, ci doar aşa, de pare o joacă a unui demiurg sadic ! Interesant şi remarcabil este faptul că nu se acordă o importanţă majoră motivelor  ce au dus la bucla temporală, oferind dreptul la propria interpretare, conformă cu credinţele şi preconcepţiile fiecărui cititor. Şi realizezi cât de puţin poţi face, aproape nimic, să împiedici ce ţi-e dat ! Şi este şi o romantică iubire dincolo de timp care te agaţă în mreje, deşi romanul este unul încadrat la categoria fantastic!

Deşi nu e nimic ireal în dorinţa de a înţelege trecerea timpului. Acest prieten/duşman enigmatic ce uneori zboară ca vântul iar alteori se târeşte ca melcul. Mă voi întreba zile întregi ce aş schimba şi spre ce aş tinde în eventualitatea că aş trăi o astfel de experienţă. Şi mai sper să nu fim doar câţiva oameni care trecem prin încercarea asta, căci sunt multe de reparat, dar nu aş renunţa pentru nimic în lume şi dincolo de ea la familie şi prietenii mei !

Spor la citit !

 Ah, da, asta este cartea despre care am povestit !

Mai citeşte lumea?

Cât de simplu poate fi totul uneori, şi cu toate acestea ne place nouă, oamenilor să complicăm, deseori inutil, lucrurile. Vorbeam cândva despre coincidenţe. Personal sunt aproape convinsă de veridicitatea acestora. Acceptăm, voit ori ba, existenţa a ceva mai presus de puterea noastră de înţelegere, a cuiva ce uneori pare că se joacă cu existenţa noastră (sau măcar cu unele din vieţile noastre J ). Lucrurile sunt destul de bine definite : alb şi negru, bun şi rău, urât şi frumos, şi aş putea scrie pagini întregi despre antitezele din jurul nostru. Genetic sau de-a dreptul patetic, ne poziţionăm aproape întotdeauna de partea ,,bună şi frumoasă”, din convingere, ori pur şi simplu pentru că aşa trebuie. Cu acest aşa trebuie este o altă poveste, lungă şi întortocheată, şi oameni mult mai înţelepţi decât mine au dezbătut problema. Cert este că am pus ; şi revin deseori, conştientă că nu prea curând voi pune . acestei chestiuni. Revenind, mi-am adus aminte de o carte citită prima oară în adolescenţă şi recitită de multe alte ori de atunci: Maestrul şi Margarita -Mihail Bulgakov.Nu este cazul să povestim despre Bulgakov, are locul său bine stabilit în literatura universală, loc pe care-l nu îl contestă prea multă lume ! Ştim despre opoziţia avută faţă de comunism şi de războiul personal cu Stalin ( nu e cazul să amintesc scrisoarea trimisă,nu?).

Satira la adresa lăcomiei, birocraţiei şi corupţiei Uniunii Sovietice a lui Stalin, la adresa paranoicilor ce controlau acţiunile şi percepţiile oamenilor a făcut ca manuscrisul să fie tainuit aproape 20 de ani !

Dincolo de măiestria cu care ţese povestea, una fantastică, şi atât, atât de actuală !, scrierea are o menire etică, estetică şi terapeutică, ajutându-l să transforme ,,imposibilitatea de a trăi în posibilitatea de a scrie”. Trebuie să ai afinitate şi dispoziţie cerebrală să parcurgi romanul ce te poartă într-o lume ironică, fantastică, tragi-comică, dominată când de disperare, când de iubire, dar din care răzbate ca un perpetuum strigăt de ajutor nevoia de mântuire a omului.

Imaginând povestea în mai multe planuri, eşti, pe rând, martor tăcut la apariţia Satanei cu chip de om , la judecata lui Iisus şi la apogeul, decăderea şi renaşterea unei poveşti de iubire. Şi te trezeşti în faţa personajului rău dar care nu este chiar rău! Nu face decât să scoată la iveala tot ce e mai rău în om, satirizând dincolo de ilaritate tarele umanităţii! Şi ca totul să te facă să nu mai pricepi nimic, dă dovadă de înţelepciune şi bunătate, după ce distruge TOT vine şi spune ,,Toate vor fi bine într-un final .Este fundaţia pe care a fost creată lumea.” Deşi nu este unică, materializarea Diavolului în om, interesantă este maniera în care Bulgakov îl prezintă, ca pe un aproape măscărici, un personaj care nu este deloc înspăimântător ci de-a dreptul simpatic !!!! Meritul îi aparţine de a fi creat o operă în care descrie inedit pactul cu Diavolul, dar în care permanent face referiri la istoria deloc elucidată a Răstignirii, la Jertfa pentru Mântuire, (magistral fiind modul în care Pilat din Pont îşi primeşte iertarea după secole de existenţă zbuciumată) punând în antiteză cele două laturi ale Divinităţii, la final eşti pe convins că latura întunecată a existenţei noastre poate fi supusă multor încercări, însă credinţa este singurul lucru ce ne poate mântui!

Spor la citit !

Ziua Z

În această seară îmi împlinesc un vis . Să aveţi o zi răcoroasă!

Mai citeşte lumea?

În zilele, dar mai ales nopţile  premergătoare examenului de admitere la facultate, am început să citesc  Idiotul - Feodor Mihailovici Dostoievski. Nu era primul contact cu opera lui FM Dostoievski şi nici prima întâlnire cu titanii (cum îi numesc eu, cu drag) ruşi ai literaturii. Norocul meu a fost că examenul l-am dat după-amiaza, astfel încât  duminică, noaptea, 15 iulie, 1990 AD, am stat până pe la 9.00 dimineaţa şi am terminat povestea. Nu a fost chip să mă pot desprinde. Îmi amintesc chiar că la un moment dat am încercat să dorm, dar mă tot întrebam cum se va sfârşi. Nu este un autor facil şi fiecare cititor are de trecut obstacole, familarizându-se cu arhitectura narativă şi paleta de personaje, raporturile dintre ele, dialogurile ce lasă loc îndoielilor tale, trimiterile constante şi extrem de bine documentate către Divinitate, viziunea teatrală, reflecţiile filozofice şi analizele psihologice, limbajul mitic, atmosfera palpabilă…ufff, şi ar mai fi de scris, dar nu vreau să vă speriaţi în cazul în care încă nu aţi citit cartea!

De la început eşti, aş putea spune, pus în gardă, să nu îţi risipeşti atenţia aiurea – sunt patru puncte , patru poli, de influenţă : Mîşkin, Nastasia, Aglaia si Rogojin. Fiecare cu misterele vieţii sale, cu halucinante reacţii şi, mai presus de orice, într-un ciudat, şi da, uman, raport unii cu ceilalţi. Antiteza şi tehnica ascunderii, te pot debusola deseori, căci, fără tăgadă, Dostoievski este un abil maestru în ,, încălceli de minţi ”  , cum inspirat am auzit pe cineva spunând. Este povestea unui om care trăieşte altfel decât cei din jurul său, admirat şi urât deopotrivă pentru acest lucru. Ca în mai toate scrierile sale, şi aceasta este centrată pe o parabolă evanghelică, raportându-se la Hristos ca temei al tuturor lucrurilor,sentinţa acestei scrieri ortodoxe, o rosteşte Dostoievski prin intermediul Prinţului Mîşkin ,,frumuseţea va mântui lumea”.

Ah, şi da, mai am o recomandare – recitiţi cartea! În strânsă legătură cu modul de viaţă, cu experienţa acumulată, cu vârsta, veţi descoperi noi valenţe ale propriei conştiinţe, propriei existenţe, şi poate veţi trece mai uşor peste angoasele şi frustrările derivate din apriga înţelegere a curgerii timpului… Idiotul este o carte ce m-a pus pe gânduri. Prinţul Mîşkin, întruchiparea lui Iisus, agonizează într-o societate perfidă din toate punctele de vedere, pentru a face bine. Dar, cum este de aşteptat, eşuează, este neînţeles, uneori compătimit, ori cel mult simpatizat. (câţi dintre noi nu am trecut oare prin acest gen de experienţe în anumite momente ale vieţii noastre?)  Dostoievski ne aminteşte de spusa Mântuitorului – ,,daca nu veţi fi ca pruncii nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor ”. Un Mîşkin lipsit de răutate, iertător, milostiv, bun, incapabil de făţărnicie şi minciună, dar care într-o lume văduvită de substanţă, de materie, sclava plăcerilor vinovate, nu este decât un Idiot…Şi, fără să vrei parcă, te cutremuri înlăuntrul fiinţei tale, gândind cât de posibil ar fi ca la o revenire,  Mântuitorul să ajungă la spitalul de nebuni… Ideea aceasta se regăseşte constant în opera lui Dostoievski, încât eu o percep ca pe un avertisment adresat peste timp umanităţii. O lume surdă, oarbă, opacă ce te face să te întrebi în final :cine este de fapt  idiotul?

„Ideea principală a romanului este înfăţişarea unui om întru totul sublim. Nimic nu-i mai greu pe lume, mai ales acum... Voi aminti că dintre chipurile sublime ale literaturii creştine cel mai apropiat de desăvârşire este al lui Don Quijote. Dar acesta este sublim numai pentru că, în acelaşi timp, este şi ridicol. Pickwick al lui Dickens (o idee infinit mai slabă decât Don Quijote, totuşi imensă) este şi el ridicol, tocmai prin asta fiind cuceritor... Jean Valjean este şi el o tentativă puternică, dar trezeşte simpatia datorită teribilei sale nefericiri şi prin faptul că societatea este nedreaptă cu el. Pe când la mine nu există nimic, nimic asemănător...” - F.M. Dostoievski.

Spor la citit !

Bună dimineata C !

De mult timp nu am mai scris aici…Asta nu înseamnă că am abandonat acest proiect, sau, mai rău, că nu am mai citit nimic !!! Am avut doar parte de o perioadă mai…agitată care a culminat cu săptămâna trecută, cele mai rele 7 zile din anul acesta pentru mine ! Se spune că ne este frică de moarte pentru că nu ştim ce ne aşteaptă dincolo, dacă acest dincolo există. Ei bine, deocamdată am decis că nu-i momentul pentru marea călătorie, nu doar pentru că mai am atât de multe lucruri de făcut pe aici, cât îmi spuneam râzând : voi negocia ! Merg după ce trece orice durere !!!

Foarte pe scurt – am fost la concert la Scorpions, am citit, am muncit, am ascultat muzică, unii din prietenii mei au mai adăugat ani înţelepciunii lor, am zâmbit şi m-am trezit de multe ori cu gândul la copilărie… Voi reveni cu sfaturile pentru lectură. Până atunci vă doresc să aveţi parte doar de ce este mai bun. Şi, ca să nu mă dezmint:
Spor la citit !