15 iul. 2011

Mai citeşte lumea?

De regulă, când scriu despre cărţi îmi creez o atmosferă personală. Sunt însă situaţii când parcă nu mai am răbdare să povestesc. Ideile mi se învălmăşesc în minte şi cuvintele o iau razna ! J Am câteva convingeri solide, şi faptul că am ajuns aici (pe Terra, adică) cred că nu este deloc, dar deloc întâmplător ! Cum am spus, nu m-am dumirit încă ce rol mi-a fost rezervat, însă de multe ori trăiesc şi mă bucur de ce este în jurul meu fără să îmi pun sute de întrebări. Nu cred că timpul le rezolvă pe toate, dar are puterile sale vindecătoare, de asta m-am convins pe pielea mea ! Fireşte, din copilărie plecând, am rămas la fel de fascinată de călătoria în timp. Cel mai des mă văd trăind la curtea Franţei, nu neapărat în vremea Regelui Soare, dar pe acolo. Câte carnavaluri n-am regizat în copilărie sub influenţa lecturilor de atunci ! Ce sofisticate rochii deveneau peticele pe care leneveam la soare, ori ce firave evantaie ne erau frunzele de dracena şterpelite de pe palierul blocului ! Oh, şi ce de intrigi mai ţeseam, de ne încurcam şi nu mai reuşeam neam să păstrăm firul poveştii ce-o imaginam… J.
Revenim. Călătoria în timp rămâne şi astăzi le fel de fascinantă pentru mine. Trecând prin viaţă şi privind în urmă, mă gândesc că aş schimba unele lucruri, pe altele nu le-aş mai face, iar de altele m-aş bucura la  nesfârşit. Dar cum lucrul acesta încă nu este posibil, folosesc (folosim?) tot felul de alte soluţii. Cititul este una dintre ele. Nu este o evadare, ci o punte ! Şi când mi se întâmplă ca o carte să mă pună serios pe gânduri simt nevoia să împărtăşesc experienţa aceasta cu cât mai multă lume. Avem un început obişnuit de poveste. Firesc sau nu, totul se rupe brusc când dai peste moarte în paginile de început…Stau şi recitesc, poate nu am înţeles, poate nu am început cu ce trebuie, să mai citim puţin. Nu! este vorba despre moarte. În început de capitol, de poveste, îmi provoacă o reacţie ciudată – nu vreau aşa! Nu sunt o fire prea răbdătoare, dar mai citesc câteva pagini, să nu spun că n-am ajuns măcar la finele primului capitol. Şi asta a fost! Noapte albă (ajutată şi de ceva probleme de sănătate) şi spre dimineaţă terminată cartea. Cele câteva ore de somn s-au tot rotit în poveste. Şi încă se rotesc în mine. Jeff Winston are şansa să-şi retrăiască viaţa ! Oh, ce fericit trebuie să fie omul acesta îmi şoptesc cu o doză de invidie. Şi bang! mă şi văd în locul său ! Vârtejul de amintiri mă inundă nestăvilit şi nici nu stiu exact cu ce să încep.Îmi revin şi continui să citesc. Până la final, nu a fost pagină care să nu mă facă să îmi pun zeci de întrebări…la care încă mai caut răspunsuri. Mă interesează data exactă a morţii, nu cu obstinaţie, dar aş vrea să ştiu când plec să las cât mai puţine lucruri neterminate. Şi fireşte, nu trebuie să se întâmple prea curând, căci mai am planuri pe aici ! JJJ. De unde la început îl invidiam, pe masură ce mă reîntorceam cu el în diferite perioade din viaţa sa, am realizat cât de nedrept este totuşi ! Să iubeşti, să speri, să faci planuri ştiind că  în ziua X, gata, totul se termină ! Şi să ştii că vei reveni iar şi iar, de parcă ai avea un puzzle de terminat…Deci până la urmă nu e chiar aşa roz, ci de-a dreptul negru. Nu cred că bucuria produsă de întoarcere poate compensa durerea pierderii atâtor oameni şi momente.Nu când lucrul acesta se repetă fără vreo motivaţie anume, ci doar aşa, de pare o joacă a unui demiurg sadic ! Interesant şi remarcabil este faptul că nu se acordă o importanţă majoră motivelor  ce au dus la bucla temporală, oferind dreptul la propria interpretare, conformă cu credinţele şi preconcepţiile fiecărui cititor. Şi realizezi cât de puţin poţi face, aproape nimic, să împiedici ce ţi-e dat ! Şi este şi o romantică iubire dincolo de timp care te agaţă în mreje, deşi romanul este unul încadrat la categoria fantastic!
Deşi nu e nimic ireal în dorinţa de a înţelege trecerea timpului. Acest prieten/duşman enigmatic ce uneori zboară ca vântul iar alteori se târeşte ca melcul. Mă voi întreba zile întregi ce aş schimba şi spre ce aş tinde în eventualitatea că aş trăi o astfel de experienţă. Şi mai sper să nu fim doar câţiva oameni care trecem prin încercarea asta, căci sunt multe de reparat, dar nu aş renunţa pentru nimic în lume şi dincolo de ea la familie şi prietenii mei !
Spor la citit !
 Ah, da, asta este cartea despre care am povestit !

2 comentarii:

  1. mi-a revenit in minte o poezie citita recent, athelophobia se numeste ea (Ioana Barac Grigore);
    oarecum bizar, nu ma refer la carte (pentru ca nu o cunosc), dar la ce-mi spui tu despre rol rezervat, joaca unui demiurg sadic, dumnezeu papusar, coincidente... (perfect, imperfect, perfectibil si alte asemenea concepte).
    uite link: http://poezii.mobi/2011/07/athelophobia-de-ioana-barac-grigore/

    C

    RăspundețiȘtergere
  2. Stiu ! si poezia este interesanta, in conditiile unei prime lecturi pe fuga...Merci, o voi savura pe indelete ceva mai pe la apus.

    Iris canta fain:

    Ei se uita-n urma cum te stingi
    Ochii lor te-au prins acum inchisi
    Chiar nu stii ca esti un zar
    Aruncat cu nor bizar
    Sufletul ti-l bei cu pai

    Planul tau de la-nceput
    S-a nascut dintr-un stranut....

    Stiu, este o discutie luuuunnggaaaa ! :)

    RăspundețiȘtergere

top;