Mai citeşte lumea?

Cum în viaţa de zi cu zi toţi facem greşeli şi imprudenţe şi gafe, am facut-o lată de această dată!!! După ora 20 am avut poftă de un frappe, şi cum m-am plictisit de butonat telecomanda şi nici tragere prea mare nu aveam să citesc, după ce m-am forfotit prin pat, gata! Am aprins luminile şi am spus adio somnului pe noaptea asta. Am observat, mai ales la mine, că pe măsură ce înaintez în vârstă sunt din ce în ce mai interesată de latura spirituală a vieţii. Discutam la un anumit moment despre frica pe care o avem mulţi dintre noi legată de moarte. Pe mine nu evenimentul în sine mă sperie, cât gândul că las în urmă (deocamdată fără a avea confirmarea că voi revedea) atâtea persoane, stări şi lucruri dragi mie fără care acum nu îmi pot concepe existenţa! Asta mă sperie până la a mă deprima…

Şi da, îmi doresc să existe vieţi viitoare, doar pentru că ŞTIU că în viaţa asta nu mai pot face multe lucruri…Şi, să ştiţi voi dragi mie, că vă iubesc chiar dacă nu vi-o spun prea des!

Revenind la Divinitate, cu care am (da ştiu!nu doar eu) o relaţie mai aparte, îmi aduc aminte acum cât de intrigată am fost când am auzit prima oară expresia : „Beţivii şi copiii au un Dumnezeu al lor”, după care, următoarea nedumerire s-a ivit când a fost vorba de îngeri ca apoi confuzia să fie deplină, a mai apărut şi noţiunea de înger decăzut. Venind cu aceste întrebări din aproape pruncie, este lesne de înţeles de ce una din cărţile citite şi care mi-au lăsat o impresie puternică este Angelologia -Danielle Trussoni . Pe scurt, este povestea unei lupte, venind din antichitate, între o societate secretă şi descendenţii îngerilor pe Pământ. Dar cum niciodată nu pot fi succintă vorbind despre o carte, să trecem la câteva detalii.

Surprinzător este începutul : „În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii. ” (Geneza, 6,4). Să recunoaştem, suntem fascinaţi de celest şi de îngeri! Dovadă sunt miile de pagini scrise de-a lungul istoriei umanităţii. Iar când povestea spune că şi îngerii cad în păcat, atenţia şi curiozitatea noastră sunt la cote maxime ! Eu am privit cartea mai degrabă ca pe-o sursă permanentă de informaţie, căci autoarea este extrem de bine documentată, făcând frecvente referiri la scrieri iniţiatice (Biblia, Cartea lui Enoch). Bine, este şi povestea, interesant scrisă, cu personaje captivante, etern împărţite în alb/negru (pentru că nu îmi vine să spun bun şi rău, veţi vedea citind!), căutând fiecare calea sa de izbăvire. Nephilimii – urmaşii îngerilor decăzuţi, jumătate om, jumătate îngeri dacă ne gândim că au fost născuţi de o mamă muritoare şi fără abilităţi speciale, dar, la care, componenta angelică a ADN-ului este dominantă, de o frumuseţe seducătoare şi o cruzime fără măsură, şi care, după mii de ani tânjesc la Paradisul pierdut. Exilaţi pe Pământ…Eh, şi atunci cum să nu mă gândesc la răzbunarea divină şi la Terra ca la o închisoare? Fragmente salvate din incendiul ce a distrus Biblioteca din Alexandria descriu, până la identificare totală, descoperirile din Irak-ul prezent :  „ Angelologii au examinat îngerul mort. Era intact, nedescompus şi avea pielea netedă şi albă, pergamentoasă. Ochii neînsufleţiţi, de un albastru-verzui priveau spre ceruri. Pe fruntea lată şi pe umerii sculpturali cădeau cârlionţi blonzi, formând un nimb de păr auriu. Chiar şi veşmintele, dintr-o ţesătură albă, sclipitoare, pe care niciunul dintre ei nu a putut-o identifica, erau imaculate – ca şi când făptura ar fi murit într-un salon dintr-un spital parizian, nu într-o peşteră din măruntaiele pământului. N-ar fi trebuit să fie surprinşi că au găsit îngerul atât de bine conservat. Unghiile sidefii ca interiorul unei scoici, pântecele prelung şi neted, fără ombilic, transparenţa stranie a pielii, absolut totul la această făptură era exact aşa cum se aşteptaseră ei; până şi poziţia aripilor o anticipaseră corect. Cu toate acestea, făptura era prea diafană, prea însufleţită pentru ceva ce până atunci existase doar între copertele cărţilor din bibliotecile prăfuite şi în reproducerile după picturi Quattrocento răspândite dinaintea lor asemenea unor hărţi rutiere. Toată viaţa aşteptaseră să vadă aşa ceva. Deşi nici unul dintre ei nu ar fi recunoscut, în adâncul lor bănuiseră cu toţii că aveau să găsească un cadavru monstruos, osos, zdrenţuit, ca un vestigiu scos la lumina zilei dintr-un sit arheologic. În schimb, avuseseră parte de o cu totul altă imagine: o mână delicată, ascuţită, un nas acvilin şi buze rozalii strânse într-un zâmbet înţepenit. Angelologii stăteau aplecaţi deasupra trupului şi îl priveau cu un fel de nerăbdare, ca şi cum ar fi aşteptat ca făptura să clipească, apoi să se trezească. ”

Nu este acesta reprezentare pe care o avem cu toţii gândind la îngeri? Povestea te fascinează permanent, te provoacă, iar finalul este magistral ! Şi, bănuiam, sau mai corect spus, speram, iar acum am şi confirmarea : va exista şi o continuare, Angelopolis, despre care voi povesti cândva.

Spor la citit !