Mai citeşte lumea?

Deşi am început serviciul de ceva timp, ultima săptămână şi ce a trecut din asta m-am simţit de parcă în fiecare dimineaţă vin la birou direct de la aeroport!!!Cum mi se pare mie firesc, încerc să recuperez la sfârşit de săptămână, fără rezultate spectaculoase…Consecinţa? Dorm în timpul zilei şi fac nopţi albe ! J  V- am povestit cât de mult adoooooooooorrrrrrrrrr ziua de vineri, undeva după ora 17.00? Am atât de mult timp la dispoziţie încât mă simt Stăpânul Lumii !!!! Nu e bai, că am şi eu problemele mele, ca orice „dictator” care se respectă, nu? JJJ

Am intrat în panică, mi se cam termină cărţile de citit din biblioteca personală şi mai este destul timp până la târgul de carte, aşa că încerc să fiu oleacă mai chibzuită şi să nu mai devorez poveştile cu aşa nesaţ. Dar, fireşte că nu prea îmi iese… Sâmbătă noapte am terminat o carte care mi-a plăcut şi care mi-a rămas obsesiv în gânduri prin două expresii : „ Plimb câinele care este în mine”, (mi-a plăcut descrierea, interesantă, a nevoii de a hoinări doar tu cu tine) şi „Hybrisul -  aşa numeau grecii încrederea în sine şi orgoliul nemăsurat - care până la urmă erau pedepsite de zeiţele răzbunării , înspăimântătoarele Erinii. ” Cartea m-a impresionat prin mai multe aspecte : primul, şi spun eu, cel mai important, este vorba de un autor contemporan (am mari şanse să mă întâlnesc cu ea!!!), apoi intriga, firul desfăşurării poveştii în poveste, te obligă aproape să întorci pagină după pagină, descoperind deodată cu eroina povestea vieţii sale, referirile şi citatele din autori cum ar fi Flaubert, Sade, şi nu în ultimul rând, uşurinţa cu care păşeşti în intimitatea unei tinere de 30 de ani, cu ambiţiile sale, cu viaţa sa de zi cu zi, importanţa pe care o acordă prietenilor şi modul, uneori naiv în care are aşteptări de la oamenii din jurul său. Şi, probabil cum intuţi, finalul, care, la propriu, este dezvăluit în ultima pagină!

Pe măsură ce citeşti, realizezi că, de fapt Jane nu are nicio problemă! Sau, dacă vreţi, are parte de prea multă fericire şi o nepăsare maladivă, intuind că nu merită acest lucru, faţă de rezultatul final al acţiunilor sale. Nu am amintit că povestesc despre Problema lui Jane -Catherine Cusset ? Pe măsură ce mă integram în poveste, mi-am pus problema următoare : dacă despre mine ar scrie cineva o carte şi aş regăsi acolo toate, dar absolut toate, gândurile şi trăirile mele, rostite şi nerostite, aş mai putea fi calmă şi senină? Ori aş intra în panică încercând să imaginez cine mă cunoaşte chiar aşa de bine? În măsura în care eu cred că mă cunosc cel mai bine, varianta cu panica este singura posibilă !!! J

Am păşit cu umor în mediul  academic din SUA (şi parţial din Franţa- Catherine Cusset specialistă în literatura franceză a secolului al XVIII-lea, a predat la Yale între anii 1991-2002) în mijlocul unei istorii contemporane, savuroase, obsedată de scandalurile cu tentă sexuală şi afacerile oneroase, şi mărturisesc, având ceva informaţii privind şi situaţia din învăţământul nostru, aproape m-am bucurat că nici la ei nu este totul roz !!!! Poate că este doar o problemă de percepţie, în condiţiile în care ei importă inteligenţă de la noi. Cu toate astea, nu pe aspectul profesional al vieţii este pus accentul în carte ci pe viaţa personală. Construită ca un thriller psihologic, povestea pune cap la cap, asemeni unui puzzle, ani din viaţă, cu realizări şi eşecuri, cu iubiri şi nefericiri, cu omul înfrânt care se ridică şi îşi urmează destinul de Sisif, menire privită uneori ca un coşmar, alteori, de cele mai multe ori chiar, ca o singură şi sigură alternativă, ca o speranţă. O poveste care mi-a lăsat un gust uşor amărui…

„Detaliul, gestul mărunt joacă un rol important în scrisul meu: acestea sînt pentru mine revelatorul unei stări psihologice şi al unei relaţii cu lumea. Este acel „Show, don’t tell“ al americanilor. Trebuie să-i dai cititorului posibilitatea de a simţi, nu să-i impui idei. Literatura nu este vie decît atunci cînd permite o identificare a cititorilor cu personajele. Şi nu satira mă interesează, ci mai degrabă să arăt toate feţele unei realităţi... Romanul se numeşte Problema lui Jane pentru că există întotdeauna un moment în desfăşurarea poveştii în care un alt personaj (soţ, prietenă, iubit...) îi spune lui Jane adevărul său, în momentul în care aceasta este cît se poate de derutată, începînd cu cuvintele: „Problema ta, Jane, este că tu...“ Am vrut s-o aduc pe Jane pînă în momentul în care nu-i mai dă nimănui dreptul să-i adreseze aceste cuvinte – momentul în care se asumă pe sine. ” Catherine Cusset

Spor la citit !