Îmi plac dimineţile de duminică liniştite. Când ştii că nu ai nimic presant de făcut şi până luni mai este ceva timp. Şi cafeaua are un gust aparte, nu-i aşa? J Probabil psihicul meu, (şi trupul?), are uneori nevoie de câte o pauză… Strict, mă refer la senzaţia aceea de sfârşeală ce mă cuprinde după ce am terminat de citit, trăind, câte o istori(sir)e solicitantă. Dar zilei acesteia i-am rezervat o surpriză ! Ceva „uşor” de asimilat într-o pauză albă de toamnă. Îmi plac provocările, şi aici mă refer la cărţile pe care le citesc cu un dicţionar la îndemână şi căutând reperele audio indicate. Uneori surprizele sunt atât de plăcute! Iar despre genul de poveşti care te mobilizează astfel, nici nu pot face o clasificare, atât de mult diferă!!! Hm, acum caut, şi…cinstit spun – toate genurile ! Nu cred că există autor ce nu a menţionat, chiar dacă doar în treacăt, vreo notă muzicală în scrierile sale ! Şi iar cercetez memoria, dar, ca un făcut, îmi tot revin sunetele cărţilor citite. Da! Nu se poate fără muzică ! Pentru că nu urmăresc ecranizările cărţilor, nu pot spune dacă regizorii sunt atenţi la ”indicaţiile muzicale” ale scriitorilor, dar pot să sper că da !Fireşte, curiozitatea este mult mai aţâţată atunci când vorbim despre un scriitor contemporan. Pentru că te gândeşti că nu a trăit acum sute de ani, ci, sunt şanse să ştie aceeaşi muzică pe care o asculţi tu! Înţelegeţi ce spun, da? Muzicalitatea limbii franceze, dincolo de contribuţia cu adevărat valoroasă pe care a avut-o în formarea mea ca om, mă face să fiu un pic mai îngăduitoare cu reprezentanţii literaturii contemporane. Da, ştiu, am şi eu slăbiciunile mele, asta e! J Mi-am concentrat atenţia pe o carte din colecţia „Aventurierii”, şi am parcurs Precum pe Pământ, aşa şi-n cer – René Belletto (Sur la terre comme au ciel). Scrisă după vârsta de 30 de ani, 38 mai exact, nu este deci de mirare că tânărul autor, reuşeşte să surprindă cu extremă acurateţe imaginea unei lumi oarecum banală dată peste cap de evenimente neobişnuite. Povestea are de toate: oraşul ei perfect –Lyon, un drum până la Paris, parfum de amintiri din Tunis, tineri şi femei frumoase (periculoase, fireşte!), o radiografie parcă a unui orăşel de aiurea, unde sub masca bonomiei se ascund pericole la tot pasul. Să nu uităm de biografia romanţată a unui asasin plătit, o domnişoară jumătate plânge/jumătate râde, un soţ gelos şi un obiect sacru şi râvnit! Mă întreb, oare a vrut să ne pregătească, pe noi, plebea, pentru ceva ce ni se poate întâmpla oricând ??? Uf, da, povestea a primit Premiul pentru Literatură Poliţistă în 1983, deci are cam toate „ingredientele” necesare… Salvată parcă, din al meu punct de vedere, este de muzica ce completează perfect atmosfera. Referirile sunt multiple şi adevărate bijuterii. Deznodământul este unul perceput de pe la finalul primului sfert al cărţii, dar autorul te determină totuşi să citeşti până la ultimul cuvânt. Da, şi să nu uit să amintesc şi despre pasiunea pentru cinematografie, pe lângă muzică, a personajului central al cărţii ! Pe lângă faptul că am ascultat muzică bună, acum îmi doresc să revăd unele filme… Asta este, până la urmă un lucru bun, nu? Am rămas cu nişte lucruri de făcut după ce am închis cartea.
Spor la citit !
PS – Serranito
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu