Mi se întâmplă să merg pe stradă şi să mă uit cu multă curiozitate la chipurile celor din jur.Fară discuţie, cele mai încântătoare sunt feţele femeilor. Privesc şi încerc să îmi dau seama în ce categorie ar putea să fie “incluse” : mame, fiice, soţii, cumnate, verişoare, nurori, surori, prietene…Un lucru mi se pare mie că au în comun toate aceste fiinţe : chipurile lor oglindesc iubirea. Dragul pentru cei apropiaţi, grija pentru cei aflaţi la greu, compasiunea pentru cei mai putin norocoşi, şi dincolo de limite, altruismul. Nu generalizez, nu-mi săriţi în cap cu exemplele mai puţin fericite! Marea majoritate a femeilor din jurul nostru deţine aceste calităţi. Nimic nu mă face să zâmbesc cu atâta căldură decât faţa luminată a mamei ce îşi veghează pruncul. Şi îmi plac cuplurile îndrăgostite. Nu cele ce îşi manifestă zgomotos sentimentele. Nimic nu îmi pare mai de neprivit decât manifestările ostentative! Uneori, mă uit cu drag la cupluri de bătrâni, ce par anacronici în vârtejul zilelelor noastre, care trec strada ţinându-se de mână, sau cum el îşi ajută grijuliu jumătatea să coboare dintr-un anume mijloc de transport. Ah, şi mă topesc de-a dreptul când văd un domn ce sărută mâna unei doamne. Îmi pare gestul de respect, de iubire dacă vreţi, cel mai elocvent !
Şi uite aşa am ajuns la o carte tare dragă mie: Dincolo de bine, dincoace de rău – Aurora Liiceanu, Alice Năstase – Despre iubire. Am auzit atâtea păreri, pro şi contra despre acest volum, încât nu-mi voi permite decât să vă recomand, dincolo de preconcepţii să căutaţi şi s-o citiţi, deoarece eu consider că volumul se adresează deopotrivă femeilor cât şi bărbaţilor. O radiografie de viaţă, cu reuşite şi eşecuri, o carte în care, fără discuţie, veţi regăsi fragmente pe care le-am trăit cu toţii, o carte scrisă cu mult curaj, o inimă deschisă, la discreţia tuturor bisturiurilor, mânuite de maeştrii ori novici. O carte de suflet, un amalgam de sentimente, un cod de viaţă şi, nu în ultimul rând, despre iubire. Simplă niciodată !
Spor la citit !
