Mai citeşte lumea?

Revin din ce în ce mai des în amintiri din perioada liceului. Poate că pozele răsfoite curând sau doar nostalgia acelor ani mă poartă în trecut. Cu câtă naivitate, într-o lume în care individul era redus la minima condiţie umană, abordam provocările făţişe ori mai puţin explicite.Vânam, la propriu, un film bun, ori făceam temenele casierelor de la teatre pentru a reuşi să vedem şi o altă lume, chiar dacă mirajul era trecător. În liceu, aveam o adevărată pasiune pentru cinematograful Patria! Într-o zi, văd în ziar (Săptămăna parcă tipărea programul pentru zile viitoare), un film despre care discutasem destul de mult, noi elevele de clasa X, puştoaice îndrăgostite de Robert Redford şi cu capetele plutind muuuuulllt deasupra umerilor firavi. Cei mai frumoşi ani !!! Oooo, ce frenezie ne-a cuprins, greu de imaginat! Şi cum aveam o colegă ce locuia aproape, am fugit să dăm telefon, să vorbim cu „tovarăşa Mariana” să ne oprească şi nouă bilete la câteva spectacole. Râd cu lacrimi când îmi amintesc acel moment!!! J J J

“Noi : Săr’mânaaaaaaa ! Ce faceţi? Suntem elevele de la liceul X, ştiţi, vrem să venim săptămâna viitoare la film!

Tov.: Când?

Noi : Păi… luni…şi miercuri, şi… sâmbătă după ore, şi dacă se poate şi duminică seara…

Tov.:  Se poate, se poate (răspuns ce a stârnit chiote de veselie) dar de ce vreţi aşa de multe ori?

Noi : Păi cum altfel? Doar vorbim despre Cei mai frumoşi ani !!!!

Tov.: Daaaaaaaa !

Noi : Cei mai frumoşi ani!!!! (cor de voci extaziate în fundal)

Tov.: Cei mai frumoşi 20 de ani !!!!

Tăcere….”

Revenind în acel  prezent, am citit o carte care mi-a plăcut foarte mult. Un om cu numele meu – Ildico Achimescu. Pe tot parcursul lecturii m-am regăsit de multe ori în situaţiile şi ipostazele de acolo. Fireşte, vorbim de un roman apărut înainte de 1989. Unde găseşti şi îndemnuri patriotice, şi osanale, dar de care faci abstracţie (mult mai uşor acum) furat fiind de cursivitatea poveştii. Nu am foarte multe informaţii despre autoare dar sunt înclinată să spun că este mai mult decât o autobiografie, o lecţie de viaţă! Şi acum îmi amintesc cu nostalgie de Gogulescu !!! Şi de infracţiunea de a culege nuferi, uman sancţionată, şi de Cuţoi, şi de Tudor. Cât de multe lucruri frumoase am învăţat de la ei toţi! Şi cum, dincolo de orice urmă de maliţiozitate, deşi de cele mai multe ori era perfect justificată, am învăţat să cred în OM. Poate fi povestea oricăruia dintre noi, mai puţin fericit de soartă, până la un anumit moment, când respectând universal valabila lege a compensaţiei, lucrurile încep să se schimbe. Îmi amintesc cât de indignată eram de piedicile, nu puţine, puse în calea tinerei ce visa, ca mulţi alţii, să ajungă un jurnalist de renume. Cartea scrisă nu chiar la tinereţe, după terminarea studiilor   postuniversitare   de jurnalistică (Bucureşti, 1973), explorează cu tact, ba chiar delicateţe, zone sensibile ale existenţei într-o lume unde „dacă nu erai ca ei, clar erai împotriva lor ! ”

Spor la citit !