Este fascinant cum trecem pe lângă lucrurile, faptele, fiinţele din jurul nostru şi nu le acordam mai mult de-o privire fugară, inexpresivă, uneori, prea grăbiţi ori îngânduraţi nici măcar atât. Ni se par fireşti să le ştim acolo, repere sordide şi de cele mai multe ori lipsite de importanţă, punându-ne întrebări doar când (şi dacă) observăm că au dispărut ! Văzul este unul dintre simţurile primordiale ale omului, şi dacă aş fi, prin absurd, pusă în faţa unei alegeri la el aş renunţa ultimul ! Sigur v-aţi aflat de multe ori în situaţia de a închide ochii refuzând să mai priviţi la ceva ce vă provoacă repulsie, indignare, oroare chiar, deşi în subconştient acele imagini continuă să bântuie… Personal, când rememorez cu ochii minţii imagini, momente plăcute, fac un uşor efort ca ele să se înşiruie perfect în filmul amintirilor pe câtă vreme flashurile groaznice nu necesită decât un mic stimul şi gata !
Era o modă, acum câtva timp ca toată lumea să citeasca Saramago. Cum am mai avut surprize plăcute am zis să întru şi eu în rândul lumii. Şi aici începe nebunia… Prima lectură nu a fost deloc confortabilă, ca să mă exprim eufemistic. Punctuaţia este neobişnuită, nu apar liniile de dialog, semnele finale, deşi, realizezi că textul fără aliniat îţi dă impresia că de fapt citeşti un dialog de câteva replici. Iată un exemplu, din al meu punct de vedere al genialităţii acestui scriitor şi poate una dintre trăsăturile definitorii faţă de alţi autori. Voi încerca să povestesc despre Eseu despre orbire – José Saramago . Spun încerca pentru că s-au scris sute de recenzii şi romanul a fost şi ecranizat, dar astăzi, fără un motiv anume, aceasta este cartea despre care simt nevoia să povestesc. Este o carte fascinantă pentru că deranjează, intrigă, înverşunează, te scoate din arealul propriului confort şi te trezeşti într-un univers grotesc dar, atenţie, nu atât de imposibil pe cât ai vrea crede !
Istoria unei epidemii, ce afectează o ţară fără nume, cu locuitori anonimi, cu oraşe şi străzi nenumite, un fel de "mare lăptoasă" care-ţi inundă retina, nedureroasă, spontană, imprevizibilă, o societate care este pusă la un zid al neputinţei, disperării, groazei, un tablou sumbru al degradării umane. O singură femeie, din motive necunoscute rămâne neatinsă de epidemie. Am răsuflat uşurată,( deci totuşi mai există speranţă !) , pentru că mă grăbeam să intuiesc finalul dezamăgitor. Pentru cât de amănunţit este tratat fenomenul în sine cartea este totuşi extrem de vizuală. În final realizezi că de fapt nu mai eşti un simplu cititor, ci urmând regulile jocului ai intrat în pielea personajelor, oscilând între a fi unul dintre orbi sau cel care vede. Puterile demiurgice pe care răul şi le arogă de-a lungul poveştii sunt pur şi simplu spulberate de un simplu om, o persoană de excepţie şi de un altruism ieşit din comun.Deşi mută acţiunea uşor şi în sfera politicului implicând guvernul parţial, aura de universalitate pe care o are povestea trece peste orice for suprem decizional : în faţa unui asemenea eveniment umanitatea scoate la iveala tot ce are mai rău (dar şi mai bun) . Lupta pentru supravieţuire ne împarte în învinşi şi învingători, fie că ne place ori ba ! Ne vom amăgi poate cu speranţa că fi-vom de partea celor puternici, deşi ne oripilează tacticile şi subtrefugiile la care recurge această tabără în cartea lui Saramango.Orbirea este doar o metaforă a pierderii speranţei şi finalul unui ciclu ! Nu este un autor comod, este cel care nu se sfieşte să sublinieze fără echivoc toate ororile contemporaneităţii, de la lipsa de solidaritate, nepăsarea în faţa durerii, declinarea responsabilităţii, egoismul, frica, scârba, anularea demnităţii până la negarea sinelui, mizeria dacă vreţi, fizică şi mai ales spirituală.
Se pot spune multe, dar în niciun caz nu pot spune că îmi iese din minte cartea lui Jose Saramago şi există un fir nevăzut care mă atrage s-o recitesc, uimită de fiecare nouă lectură şi de valenţele pe care le descopăr, ori poate mai corect spus redescopăr. O carte incomodă şi care nu te lasă indiferent.
Şi în loc de orice concluzie : cei care văd, sunt siguri că VĂD cu adevărat?
Spor la citit !
