Vine câte o perioadă în viaţa mea (posibil a fiecăruia) când simt că nu mai pot! Pur şi simplu nu găsesc argumente pentru a justifica imensul consum în lucruri mici şi insignifiante, conştientă fiind că sunt atâtea lucruri frumoase ce merită ",arderea". Cineva spunea, nu ştiu cât de înţelept, că ne-a înrăit viaţa, dar nu sunt de aceeaşi părere! Şi este suficient să mă uit în jur pentru a-mi da seama că nu are dreptate. Epuizarea psihică este, de departe, cel mai mare duşman al omului modern, şi uite aşa, mă întorc cu faţa spre trecut şi zău dacă nu-mi invidiez strămoşii !!! Fiecare are metoda lui, mai mult sau mai puţin patentată, de a face faţă. Eu am trei, fiecare cu avantajele, (şi recunosc, minore dezavantaje), sale : prietenii, cărţile şi muzica. Probabil creierul meu a dezvoltat în timp, metode ingenioase de a mă ajuta să merg mai departe. Aşa cum uneori, în cazurile de hipoglicemie simţi nevoia imperioasă de ceva dulce, eu simt nevoia de lecturi specifice stărilor mele. Şi pentru că starea pacientului avea culoarea gri, s-au luat măsuri drastice pentru o virare a indicatorilor către nuanţe mai calde. Şi ce poate fi mai indicat decât un umorist britanic înzestrat cu un aparte simţ al observaţiei, cu har de a pătrunde psihologia celor din jur şi a face haz de micile defecte ? Fireşte, vorbesc despre Jerome K Jerome şi Trei pe două biciclete. Continuarea aventurii Trei într-o barcă (fără a mai socoti şi câinele) de această dată înfăţişând o călătorie prin Germania, întreaga poveste pare o satiră la adresa mentalităţii germane, reliefând aspectele şi ipostazele ei comice, umanizând parcă recea ordine socială a prusacilor, menţinând nota umoristică, uneori sentimental alteori emfatic, printr-o paralelă savuroasă cu societatea britanică. Stilul spumos, ironia fină, caricaturizarea metehnelor, până la urmă ale noastre, ale tuturor, te fac, zâmbind, să nu poţi lăsa cartea din mână! Şi pentru a nu fi acuzat de alte cele, autorul ne sfătuieşte să nu ne lăsăm înşelaţi de aparenţe : naţiunea germană este demnă de admiraţie pentru ceea ce reprezintă (cu unele accindentale excepţii aş adăuga eu). Deşi autorul este unul din personaje, îşi păstrează detaşarea şi adaugă o notă de oarece normalitate, evidenţiind, până la grotesc parcă, trecerea timpului, "bunul învăţător Timpul", căruia îi este dedicată această carte. Şi cum să nu zâmbeşi când vezi asta ?
„În Germania cele mai multe păcate şi nebunii omeneşti devin, comparativ, derizorii faţă de crima monstruoasă de a călca pe iarba. Iarba în Germania este un fetiş. Până şi câinii respectă iarba nemţească, niciun câine german n-ar visa măcar să calce cu laba pe ea. Dacă vezi un câine alergând peste iarba în Germania , poţi fi sigur mie în sută că este câinele unui venetic fără frica lui Dumnezeu. Într-un parc din Germania am văzut un grădinar păşind pe iarbă delicat, în încălţări de pâslă, culegând de jos un gândac şi depunându-l grav, dar ferm pe pietriş… iar gândacul, arătând nespus de ruşinat, a luat-o la picior prin rigolă şi a apucat-o pe aleea marcată cu tablia Ieşire. "
Dacă aveţi stări de culori incerte, încercaţi să zâmbiţi citind ! Garantat are efect!
Spor la citit !
