Îmi place “definitiv şi irevocabil”…Dacă m-aş întoarce în timp, nu aş putea localiza cu exactitate momentul când l-am întâlnit. Parcă este în viaţa mea dintotdeauna! Probabil vi s-a întâmplat şi vouă să vă simţiţi atât de apropiaţi de un poet încât să îi spuneţi pe numele de botez, ca unui prieten apropiat… aşa îl percep eu. ! Nu voi pleda pentru măreţia sa ca autor, ci doar am simţit nevoia (a câta oară!) să îi vorbesc. Mi-e dor să aud vocea uşor răguşită explicând răbdător : “De aceea, pentru mine muntele - munte se zice. De aceea, pentru mine iarba - iarbă se spune. De aceea, pentru mine izvorul izvorăşte. De aceea, pentru mine viaţa se trăieşte.”
Îmi amintesc de o perioadă în care volumele sale se vindeau “la pachet“ cu titluri omagiale şi maculatură propagandistică, şi stăteam la cozi kilometrice, aşteptând cu înfrigurare să citesc iar despre “Amintiri prezente“ ori să îmi restabilesc “Ordinea cuvintelor“, în zile în care “Necuvintele“ parcă alinau… Retrăiesc acum, ca şi atunci, senzaţia că pendulez, citindu-l, între da şi nu, între lumină şi întuneric, între iluzie şi real, între stare de veghe şi stare de vis. Am întâlnit persoane cărora li se pare greoi, prea…abstract, existenţial simbolistic, de necitit! Cineva înţelept a spus “gusturile nu se discută, se educă” şi am încercat, cum m-am priceput mai bine, să arăt cum înţeleg eu, ce răspunsuri am primit la întrebări nerostite, ce stări poţi experimenta şi cât de bogat spiritual, chiar odihnit psihic, poţi fi după o “ întâlnire ” cu Nichita…Uneori am izbutit, alteori nu . Sunt convinsă că, poate nu chiar atunci, au căutat să afle şi să descopere mai mult, şi nu vă puteţi imagina ce bucurie copilărească mă cuprinde când oamenii, peste timp, au recunoscut în melodii sau citate întâmplatoare pe Nichita !!!
În căutarea sa, uneori mai trec prin Piaţa Amzei, şi salut amintirea tăcută a poetului, zâmbind şi amintirii lui Gică - copacul prieten despre care frumos povestea: „Gică este un copac gelos. M-a pus dracu’ de l-am scărpinat pe scoarţă într-o seară şi nu mai scap de el defel. Venise la mine într-o zi o distinsă doamnă. Din pricina principialităţii lui Gică, nici mâna nu am apucat să i-o sărut. Gică este un copac gelos. Excesul de grijă pe care îl are pentru mine, curiozitatea lui de pom care se uită la mine mirat, că sunt om, nu mă lasă în libertatea mea. N-avui treabă! Cine m-a pus să-l scarpin pe scoarţă, când singuratic am venit acasă ?“
Spor la citit !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu