7 mar. 2011

Mai citeşte lumea?

Probabil mulţi oameni de-a lungul existenţei şi-au pus întrebări legate de originile vieţii pe Pământ, despre cine suntem şi încotro mergem, despre adevăr şi absolut, despre calea de urmat, despre faptele noastre şi consecinţele lor. Şi pentru că suntem oameni şi obişnuim să dăm lucrurilor nume, deseori ne putem auzi, preţios aproape, spunând : meditez…Îmi pare că la începutul vieţii de adult, în adolescenţă, suntem mult mai înclinaţi către astfel de porniri. Nu spun că există o vârstă indicată, ci doar reliefez că eu aşa am observat. În ultimul an de liceu am început să manifest o curiozitate aparte pentru arta meditaţiei, bucurându-mă în taină că am gasit un refugiu în care să evadez din cenuşiul cotidian al anilor “de aur”! Oh, ce naivitate pierdută şi cu câtă candoare ne credem stăpânii celor ştiute şi neştiute copii fiind ! Întotdeauna m-a fascinat India – o ţară superbă cu o cultură şi tradiţie milenară, despre care nu aveam decât un minim de cunoştiinţe, şi acelea filtrate şi periate de zeloşii culturii de atunci. Îmi amintesc că tot la vremea aceea, pomenirea cuvântului sacru, indiferent de context, mă ducea cu gândul la îndepărtata Indie. Şi secret la fel. Şi yoga, şi fakir despre care multe nu ştiam…Dar cel  mai cel dintre toate cuvintele era guru. Parcă se facea o linişte nefirescă după fiecare rostire. Prea linişte şi prea nefirească !!!! Norocul a făcut ca în jurul meu să am oameni deosebiţi şi care prin tot felul de artificii au reuşit să păstreze în biblioteci o mulţime de cărţi valoroase. Aşa am avut posibiliatea şi bucuria de a citi o ediţie din 1936 a cărţii  India secretă  –  Paul Burton. Am găsit şi răspunsuri acolo, dar fie eram prea necoaptă, fie prea nepregătită, lectura aceea  mi-a lăsat mai degrabă o seamă de alte întrebări. Cum atunci nu exista un acces nelimitat la informaţie şi cum orice curiozitate făţisă genera probleme, au mai trecut câţiva ani până să mă lămuresc mai bine.
Şi am mai acumulat şi experienţă de viaţă între timp. Am găsit zilele trecute în bibliotecă ediţia din 1991 a cărţii amintite.Şi pe ultima pagină însemnarea – “Cumpărată azi, 25.02.1992”. Simt uneori nevoia de a plasa exact în timp, cărţi care mi-au marcat existenţa. Convinsă fiind că nu m-am înşelat atunci, am recitit şi terminat azi, 07.03.2011, pentru a treia oară cartea. Nu m-am putut opri a mă întreba cum s-ar fi schimbat viaţa mea dacă la prima lectură aş fi avut percepţia prezentă…Nu am să vă povestesc despre carte, las autorul să vă trezească, măcar puţin, curiozitatea :”Am hoinărit de-a lungul fluviilor  sfinte ale Indiei, de-a lungul Gangelui liniştit cu apele verzi, de-a lungul vastului Jumma, al pitorescului Godovari…. Ce am câştigat în India a fost o nouă viziune a divinului.”
Spor la citit !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

top;