Mai citeşte lumea?

După o săptămână caniculară presărată cu tot felul de evenimente,  în care am dospit, m-am copt, am ieşit din formă, nici nu vă puteţi imagina bucuria cu care am aşteptat seara de duminică! Auzisem că va ploua! Când a început furtuna prevestitoare am fugit la geam şi anticipam răcoarea ploii ce va să vină precum un copil! Geamurile deschise şi vântul suierând, câteva fulgere şi vreo două tunete desprinse parcă din filmele SF mi-au amintit de o carte citită cu ceva timp(de fapt, cu mai mult) în urmă : Vin ploile -Louis Bromfield.

Cronicile vremii ni-l înfăţişează ca pe-un om în permanentă mişcare, căutare, încercând, experimentând diverse activităţi până să rămână aproape fidel doar scrisului. În 1932 a vizitat India, sub farmecul cărei a rămas, şi la câţiva ani după aceea apare romanul care impresionează nu doar prin siguranţa cu care narează, ci chiar prin realitatea, palpabilă, cu care descrie ţara acelor vremuri, în perioada dintre cele două războaie când urmele colonialismului britanic se ciocneau cu vechile superstiţii locale. Deşi numeroase, autorul acordă aceeaşi atenţie tuturor personajelor, creionând fiinţe cu personalităţi distincte, fapte, locuri, întâmplări parte nascocite parte reale încât tu, ca cititor, eşti parte integrantă din poveste.Nu ştiu exact prin ce experienţe a trecut însă dovedeşte o profundă cunoaştere a sufletului uman dacă este doar să mă gândesc la gândurile şi sentimentele momentelor de introspecţie.Şi încă ceva, lumea acesta poate fi descifrată, înţeleasă, doar după ultimele rânduri ale poveştii.Fireşte, la aceea vreme în literatură, şi nu doar cea americană, tema favorită, dacă pot spune aşa, era regăsirea identităţii pierdute ori măcar încercarea de a o contura. Nu e de mirare că unele personaje se vor ralia unei cauze nobile ajungând la o împlinire a personalităţii, în timp ce altele, puse în faţa revelaţiei unei vieţi facile, lipsită de îndatoriri şi responsabilităţi vor realiza ariditatea şi inutilitatea chiar a propriei identităţi. Povestea aduce în prim plan India şi locuitorii săi, un popor măcinat de contradicţii interioare, superstiţii şi prejudecăţi cu o mare calitate însă : capacitatea de a înfrunta şi de a se ridica deasupra acestor adversităţi. Şi coloniştii sunt, unii curajoşi, demni, consecvenţi, alţii apatici, inumani  ori rău intenţionaţi. Însă puşi în faţa unei calamităţi, atunci când barierele dispar şi formulele sociale devin inutile, eroii îşi redescoperă statutul de OM. Antiteza cu care îşi defineşte personajele  pune faţă-n-faţă tipolgii umane diferite : indienii sunt buni, puri, morali, înrădăcinaţi şi uniţi, făcând tot posibilul să depaşească tragedia cărora au fost victime, pe când britanicii, fie sunt iniţial indiferenţi, ca apoi să pară treziţi la realitate confruntaţi cu problemele din jur, fie sunt buni de la început până la sfârşit ! Şi, deloc neaşteptat, personajele principale se regăsesc, se împlinesc în mirifica lume a Indiei, ca şi cum, niciun alt cadru  revelator şi iniţiatic nu ar fi putut permite asta. Pe tot parcursul poveştii LB păstrează această idee : India este tărâmul magic, spaţiul primordial spre care toate energiile se îndreaptă parcă doar pentru a se reordona.Ar mai fi multe de spus, dar nu vreau să vă răpesc plăcerea de a descoperi această fascinantă poveste. Şi, aşa, ca la final – duminica plouă ! J

Spor la citit !