Deşi este toamnă am sperat că zilele urâte vor întârzia cât mai mult să îşi facă apariţia. Uneori, sau mai exact, deseori, chestia asta cu speranţa este destul de frustrantă. Ce poţi face într-o zi ca asta ? Dacă nu eşti norocos să poţi sta acasă, la gura sobei şemineului/caloriferului/radiatorului/termoforului etc , ascultând o muzică bună şi degustând o licoare stimulatoare de simţuri şi neuroni, te îmbraci şi te încumeţi, cu greu, să porneşti către serviciu. Unde nu ai nicio şansă de muzică bună sau alte răsfăţuri ! Cel puţin aşa este la mine, nu am auzit veşti cum că prin alte părţi ar fi trai pe vătrai...Dar eu am totuşi avantajul că nu trebuie să mă lupt prin munţi şi văi ca să ajung la job (vorba ceea, dacă merg cu spatele ajung în 5 minute ). Aseară la televizor am văzut un interviu în care erau întrebaţi oamenii pe stradă de ce poartă românii culori închise toamna şi iarna. Nu am auzit niciun răspuns mulţumitor, nici măcar unul care să mă facă schiţa un zâmbet nu mai spun de un râs sănătos. Aţi observat în jurul nostru că oamenii nu mai râd de cum vine vremea mohorâtă ? Parcă o barieră invizibilă ne cenzurează. Probabil aceeaşi grupare acţionează şi la nivelul alegerii culorilor ţinutelor de zi cu zi. Eu astăzi, din spirit de frondă, mi-am pus o pată de culoare ţipătoare pe mine. Şi am mai şi folosit cel mai roşu ruj pe care l-am găsit prin casă ! Na ! Acum să facă ei interviuri şi să răspund eu !!! Aş bea o cafea fierbinte cu puţin rom şi cu un strop de frişcă.
Draga mea C, offffffff, nu am lenevit deloc pe o terasă să fumăm ca turcii şi să despicăm firele în “paişpe” în faţa unei cafele... Poate mai prindem o zi cu soare anul acesta ! Btw, îmi place cum arată pagina de google azi !
Între timp am ajuns iar acasă, uraaaaa ! Stau cu un pahar de bere (fără alcool) în faţă, fumeg şi în dreapta am caloriferul. Nu este ffff frig afară dar nici el nu duduie, aşa că este perfect ! După o zi relativ normală, după toate aiuritele criterii ale normalităţii, (ştiu că nu sună încurajator) în castelul meu mă simt cel mai bine. Şi pregătită (da!da!da! ) să vă povestesc despre o carte citită cu plăcere şi într-un timp relativ scurt. : Beat criţă - Rex Pickett. Sună interesant şi chiar este ! Povestesc despre un roman recomandat celor ce vor să-şi descreţească fruntea şi să mai afle câteva lucruri interesante despre enologie. Dialoguri spumoase ( ptiu! era să spun spumante!), peripeţii, decoruri hollywoodiene, doi prieteni, două stări civile antagonice, aventuri palpitante, sex şi multe sticle de vin. Şi acum să detaliez : doi prieteni, chiar prieteni (oricum eu am certitudinea că prieteniile dintre bărbaţi au un nu ştiu ce aparte faţă de cele dintre femei ), hotărăsc să îşi facă de cap în încercarea de a organiza o petrecere a burlacilor deosebită : ei doi, nelipsita maşină, o săptămână de căutari ale vinurilor de colecţie într-o sarabandă a degustărilor organizată în locul cel mai potrivit ( adică departe de cunoscuţi şi cu tradiţie în ceea ce priveşte tot procesul tehnologic, şi nu doar , de la plantare până la îmbutelierea licorilor, unele aproape magice). Din când în când apar în poveste personaje halucinante, localnici care condimentează atmosfera ( de parcă ar mai fi fost nevoie !!! ), dar care dau un farmec aparte povestirii. Mica lor beţiveală, ca să spun aşa , privită din punctul de vedere al unui profan este pe cât de amuzantă pe atât de plină de învăţăminte. O poveste de viaţa, despre viaţa cu realizări şi eşecuri, cu mirajul reuşitei care îţi tot dă târcoale dar întârzie să apară, cu încercarea (uneori reuşită) de a trece peste şi a trăi cu regretul neinspiratelor algeri făcute de-a lungul timpului, cu un soi de happy-ending care îţi lasă totuşi un gust sălciu, ca şi cum ai fi participat efectiv la acţiunea romanului şi eşti mahmur. Ca o curiozitate, ecranizarea cărţii are printre alte vreo 90 de premii şi un Oscar pentru cea mai bună adaptare cinematografică a unui roman.
Recomandată pentru zilele ploioase şi stările bacoviene. Remendiu garantat !
Spor la citit !
Între timp am ajuns iar acasă, uraaaaa ! Stau cu un pahar de bere (fără alcool) în faţă, fumeg şi în dreapta am caloriferul. Nu este ffff frig afară dar nici el nu duduie, aşa că este perfect ! După o zi relativ normală, după toate aiuritele criterii ale normalităţii, (ştiu că nu sună încurajator) în castelul meu mă simt cel mai bine. Şi pregătită (da!da!da! ) să vă povestesc despre o carte citită cu plăcere şi într-un timp relativ scurt. : Beat criţă - Rex Pickett. Sună interesant şi chiar este ! Povestesc despre un roman recomandat celor ce vor să-şi descreţească fruntea şi să mai afle câteva lucruri interesante despre enologie. Dialoguri spumoase ( ptiu! era să spun spumante!), peripeţii, decoruri hollywoodiene, doi prieteni, două stări civile antagonice, aventuri palpitante, sex şi multe sticle de vin. Şi acum să detaliez : doi prieteni, chiar prieteni (oricum eu am certitudinea că prieteniile dintre bărbaţi au un nu ştiu ce aparte faţă de cele dintre femei ), hotărăsc să îşi facă de cap în încercarea de a organiza o petrecere a burlacilor deosebită : ei doi, nelipsita maşină, o săptămână de căutari ale vinurilor de colecţie într-o sarabandă a degustărilor organizată în locul cel mai potrivit ( adică departe de cunoscuţi şi cu tradiţie în ceea ce priveşte tot procesul tehnologic, şi nu doar , de la plantare până la îmbutelierea licorilor, unele aproape magice). Din când în când apar în poveste personaje halucinante, localnici care condimentează atmosfera ( de parcă ar mai fi fost nevoie !!! ), dar care dau un farmec aparte povestirii. Mica lor beţiveală, ca să spun aşa , privită din punctul de vedere al unui profan este pe cât de amuzantă pe atât de plină de învăţăminte. O poveste de viaţa, despre viaţa cu realizări şi eşecuri, cu mirajul reuşitei care îţi tot dă târcoale dar întârzie să apară, cu încercarea (uneori reuşită) de a trece peste şi a trăi cu regretul neinspiratelor algeri făcute de-a lungul timpului, cu un soi de happy-ending care îţi lasă totuşi un gust sălciu, ca şi cum ai fi participat efectiv la acţiunea romanului şi eşti mahmur. Ca o curiozitate, ecranizarea cărţii are printre alte vreo 90 de premii şi un Oscar pentru cea mai bună adaptare cinematografică a unui roman.
Recomandată pentru zilele ploioase şi stările bacoviene. Remendiu garantat !
Spor la citit !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu